Lomo Smena 8 - un aparat mereu tanar

Timp de aproape patru decenii, între 1953 și 1991, la Fabrica de Instrumente Mecano-Optice din Leningrad (mai bine cunoscută ca LOMO) au fost produse aparatele Smena (Tineretul, în limba rusă).

Gândite ca aparate ușor de utilizat și, în același timp, accesibile ca preț, acestea au servit multor generații de amatori și entuziaști ca instrument de inițiere în tainele fotografiei. Au existat nu mai puțin de 16 modele de aparate foto Smena, cele mai răspândite fiind Smena 6, 8, 8M și Smena Symbol.

De remarcat că aparatele Lomo Smena au servit și drept instrument al promovării apropierii și bunei înțelegeri dintre URSS și Occident: între 1963 și 1971, a fost produsă o versiune de Smena 8 special destinată pieței britanice, cunoscută drept Cosmic 35. Evident, aceasta era inscripționată cu caractere latine, evitându-se astfel dificultățile în utilizare determinate de necunoașterea caracterelor chirilice de publicul din afara spațiului sovietic.

Am avut ocazia să testez, timp de câteva spătămâni, un Lomo Smena 8, aparat de fotografiat datând de la începutul anilor 1970. Livrat într-o husă din mușama ce imită pielea - material folosit pentru husele mai scumpelor aparate Zorki și Zenit - și având o carcasă din bachelită, neagră în majoritatea ei și cu un gri imitând metalul în partea superioară, Smena își trădează apartenența la clasa aparatelor destinate amatorilor, cu un buget limitat.

Obiectivul aparatului are focala de 40 mm și diafragma maximă de f/4, fiind nedemontabil - lucru normal, dat fiind că vorbim de un aparat compact, precum și dacă avem în vedere faptul că vizarea se face printr-o deschidere situată în colțul stânga-sus, nu direct prin obiectiv. De altfel, vizorul este calibrat din construcție pentru focala obiectivului (de remarcat că, pentru a folosi obiective cu focale diferite de cea standard pe aparatele telemetrice, erau disponibile vizoare separate, ce se montau pe patina de blitz; la Smena, obiectivul fiind încorporat aparatului, această complicație tehnologică e eliminată).

Probabil singurul dezavantaj major al Smena 8 este absența oricărui mecanism de asistență la focalizare: putem alege distanța până la subiect (între 1 și 11 metri, sau infinit), dar nu avem niciun instrument care să ne ghideze în acest sens. Va trebui deci să o aproximăm noi - și cu cât o aproximăm mai bine, cu atât imaginea va fi mai clară... însă, dacă ne gândim bine, acesta e farmecul lomografiei, nu-i așa? ;)

Astfel, micuțul Smena este un aparat ce își păstrează încă spiritul tânăr, chiar la mai bine de două decenii de la scoaterea din producție.

Puteți vedea mai jos câteva imagini, înfățișând micuțul Lomo Smena 8 pe care l-am avut spre testare:

DM Paradies ISO 200 - mai bun decat ar parea, pentru cel mai ieftin film de pe piata

Dincolo de limitarea inevitabilă a numărului de poziții de pe filmul foto de 35 mm (36 cadre fiind oricum, numai multe nu, mai ales în ziua de azi, când suntem obișnuiți cu numărul virtual nelimitat de cadre oferti de aparatele digitale, în cel mai autentic spirit consumerist), apare și limitarea majoră a prețului: doar costul unui film și al developării ne poate aduce în jurul valorii de un leu pe cadru... preț măricel, dacă socotim că, pe digital, uzura obturatorului unui DSLR mediu ar aduce costurile undeva la 4 bani pe cadru.

Așadar, a fi cât mai economi cu filmul folosit, declanșând doar când avem un subiect care să merite cu adevărat imortalizat, devine ceva de bun-simț; ar fi complet irațional să procedăm altfel... sau ar fi valabilă vorba cum că tocăm filmul.

Un alt mod în care putem fi economi este să folosim un film mai ieftin, cel puțin în cazurile în care practicăm lomografia, doar din pasiune, fără a urmări realizarea unui proiect artistic mai important (dacă facem fotografie artistică pe film, în vederea obținerii unor cadre de mari dimensiuni pe hârtie foto, nu va mai fi atât de absurd nici să investim în filme precum Kodak Professional Portra ISO 800, chiar la prețul lor de 49 lei rola, în oferta F64).

Un film pe care l-am descoperit întâmplător, însă s-a dovedit a fi nesperat de bun, este DM Paradies ISO 200. Comercializat în rețeaua magazinelor de articole cosmetice DM, în pachete de câte trei role, la prețul de 22 lei, acesta este de departe cel mai rentabil film foto de pe piață (la 7,33 lei rola de 36 poziții, prețul său este cu 26% mai mic decât al Kodak ColorPlus 200, cel mai ieftin film aflat în vânzare în magazinele foto specializate).

De pe ambalaj, nu găsim indicații clare cu privire la proveniența filmului, singura mențiune fiind "Hergestellt in Asien" - unde exact în Asia, care se întinde din Turcia până în Peninsula Coreea și de la Oceanul Înghețat la Golful Bengal, nu ni se precizează.

Din discuții cu alți pasionați de fotografie, am aflat că filmul DM Paradies ISO 200, de 36 poziții, ar fi de fapt un Fujicolor C200, vândut sub marca proprie a lanțului Drogerie Markt. Personal, nu m-aș supăra deloc să stea astfel lucrurile, o rolă de Fuji C200 costând undeva la 12 lei (atunci când se mai găsește).

Filmul a fost conceput pentru procesarea standard C-41 (cea uzuală în laboratoarele foto), însă unii pasionați au încercat să-l developeze acasă, în soluții pentru filme alb-negru - și, lucru îmbucurător, au reușit. Astfel, DM Paradies ISO 200 poate reprezenta o alternativă ieftină nu doar pentru filmele color, ci și pentru cele alb-negru (care de multe ori sunt mai scumpe decât cele color, în zilele noastre).

Deocamdată am developat filmul DM doar la un laborator specializat, însă nu exclud ca pe viitor să încerc și varianta developării manuale.

Până atunci însă, vă prezint câteva poze,  fotografiate cu aparatul Nikon F60, developate conform standardului C-41 și scanate cu Epson V500 Photo: