A devenit aproape un clișeu a pomeni de era digitală: copiii învață să se joace pe tabletă înainte să citească, e mai simplu să-ți faci o rezervare online pentru un bilet de avion ca să traversezi oceanul decât să-ți faci un abonament local de autobuz și orice telefon mobil are cameră foto încorporată.
Problema este dacă nu cumva, în această simplificare și căutare a comodității nu se pierde ceva. Aș spune că, într-adevăr, se pierde. Se pierde dacă nu chiar perenitatea, cel puțin durabilitatea fotografiilor noastre: dacă un film o dată developat are o durată de păstrare mai lungă decât viața fotografului, o imagine digitală e condiționată de tehnologia de la momentul respectiv, în permanentă schimbare.
Dovada, mai jos:
Am realizat fotografia din stânga la un concert al formației Omul cu Șobolani în anul 2001, cu un Polaroid PDC-640, unul din primele aparate digitale accesibile publicului larg. Rezoluția acesteia era de 640x480 pixeli, cât a monitoarelor VGA din vremurile respective.
Imaginea din dreapta am făcut-o după doisprezece ani, când am avut ocazia să fotografiez la un concert al aceleiași formații. Tehnologia a evoluat (dețin în prezent un Nikon D90, care deja și el începe să fie depășit de evenimente), iar proporțiile în care a crescut rezoluția sunt cât se poate de vizibile: de la timbru la poster. Și nu exagerez, de la 0,3 la 12 megapixeli diferența e de taman 40 de ori.
Dacă acest lucru s-a întâmplat în doar 12 ani, gândiți-vă cum vor arăta pe monitoarele de peste 30-40 de ani cele 4000 de fotografii de la nunta de acum, pe care ați plătit peste 2000 lei... probabil vor fi mai mici decât iconițele de pe desktop, dacă nu cumva nici nu va mai exista tehnologia pentru a citi DVD-ul personalziat în copertă de piele pe care l-ați promit cu mare pompă.
În schimb, filmul rezistă mult mai bine trecerii timpului:
Fotografie realizată de bunicul meu în anul 1969, înfățișând lacul din Gheorgheni, Cluj (da, astfel arăta locul cunoscut în prezent ca Iulius Parc în urmă cu mai bine de patru decenii).
Am scanat filmul în ianuarie 2013, la peste 43 de ani de la expunerea cadrului cu pricina. Acesta era păstrat în stare perfectă, fiind aproape de necrezut că a trecut atâta timp de la expunerea și developarea sa. Și nu e un caz singular, am moștenit peste 100 filme, toate în condiție excelentă.
Așadar, nu îmi rămâne decât să concluzionez că, pentru păstrarea pe termen lung a fotografiilor, filmul rămâne de departe cel mai indicat mediu de stocare. Departe de mine gândul că ar trebui să nu mai fotografiem pe digital... doar că, pentru ce am dori să păstrăm peste ani, ar fi mai bine să tragem (și) pe film.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu